Diva
make-up
Un
machiaj care ma duce cu gandul la stralucirea, feminitatea, delicatetea si
frumustea divelor de alta data!
Un machiaj simplu dar elegant, realizat in tonuri de maron si desavarsit de o tusa fina de eyeliner negru si sclipiri delicate ce asigura profunzime si mister privirii.
Secrete de frumusete ale vedetelor de alta data
Marilyn Monroe - Pentru a-și face buzele să pară mai pline,
Monroe îi cerea make-up artistului său să folosească cinci nuanțe diferite de
ruj și gloss. Contrastul dintre nuanțele mai închise folosite pe conturul
exterior al buzelor și nuanțele mai deschise de pe centrul buzelor creau
dimensiune în fotografii, mărind vizibil buzele.
Audrey
Hepburn. Audrey este recunoscută pentru ochii săi ca de căprioară. Însă pentru
a amplifica acest efect, ea se folosea de un mic truc: după ce aplica mascara,
Audrey separa fiecare geană cu un ac.
Sophia
Loren. Pentru a-și menține pielea netedă și hidratată, frumoasa actriță adăuga
câteva picături de ulei de măsline în apă la fiecare baie. Uleiul de măsline
este recunoscut pentru beneficiile sale în îngrijirea pielii: hidratează și
uniformizează aspectul pielii, ajutând la vindecarea cicatricilor sau a
vergeturilor.
Grace
Kelly. Deși astăzi tehnica de contouring este atât de populară grație lui Kim
Kardashian, Grace Kelly folosea acest truc cu mult timp în urmă. Folosind mai
multe nuanțe de blush, ea își accentua pomeții astfel încât să obțină o față
foarte sculpatată și armonioasă.
Elizabeth
Taylor. Precum Cleopatra – unul dintre rolurile ei cele mai cunoscute – Taylor
obișnuia să își radă fața pentru a îndepărta atât părul fin, cât și un strat de
celule. Acest lucru oferă tenuilui o strălucire deosebită, precum și un aspect
foarte neted. Această tehnică devine din ce în ce mai populară și în zilele
noastre, din dorința femeilor de a avea un ten perfect pe care produsele
cosmetice să se așeze cât mai bine.
Marlene
Dietrich. Din dorința de a avea niște pomeți foarte definiți, Marlene și-a scos
molarii, iar adesea folosea benzi chirurgicale pentru a-și întinde pielea și a
da impresia unui lifting facial.
Greta
Garbo. Astăzi conturatul ochilor pare a fi unul dintre cele mai ușoare lucruri
în machiaj, întrucât dispunem de o largă varietate de creioane și tușuri, însă
nu întotdeauna a fost atât de simplu. Pentru a-și accentua ochii, Garbo punea
vaselină sub un fard închis la culoare și își linia ochii folosind un ametec de
vaselină cu cărbune.
Vivien
Leigh. Un alt trend actual folosit cu mult timp în urmă de vedetele de la
Hollywood este depășirea conturului buzelor la aplicarea rujului. Nemulțumită
de faptul că buza sa inferioară este prea subțire, Vivien obișnuia să o treacă
cu rujul și în afara conturului natural pentru a crea impresia unor buze mai
voluptoase.
Rita
Hayworth. Pentru a-și menține părul sănătos și catifelat, Rita aplica ulei pe
păr la fiecare spălare. După 15 minute, îndepărta uleiul cu apă fierbinte și
suc de lămâie.
Carole
Lombard. O altă tehnică care și-a câștigat recent popularitatea este conturarea
nasului. Se pare că actrița se folosea de acest truc pentru a-și masca nasul
care, în urma unui accident de mașină, devenise ușor strâmb. Carole își desena
o linie albă dreaptă pe nas pentru ca acesta să pară drept.
Sursa:
GLAMOUR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu